E primavară,
Îmi atârni la gât duios
Ca un colier de fructe roșii de padure
Ce cântă duios in bătaia vântului
Uit, într-un sfârșit, cum ploaia mă ruginea aseară pe dinăuntru,
Cu răbdarea si voința ei de ploaie cu personalitate
Încep să uit și cum îmi măcina inima, plămânii, sufletul,
Îmi trosnea oasele pâna când mi le-a spart în mii de bucăți ca de sticlă
Împrăștiate de țipătul tău deznădăjduit în mii de zări
Acum mi s-a făcut foame,
Te invit la masa tăcerii
Să devorăm pofticioși, în tihna dupa-amiezii,
Fructele de pădure roșii ca sângele în luna lui Marte
Marte, cel însorit și umed
Gustul dulceag și savuros ne transformă pe dată în soare cald și aromat
De tandrețe infinită.