Lasă-mi sângele să doarmă
Legănat de-al tău mister,
Nu-i da versuri îmbătate
De cuvinte însetate,
Fără noimă înșirate.

Să îți cred visul pierdut
Într-un abur ce-mi ascunde
Chipul veșnic prefăcut
Din iluziile tale
Pentru care eu sunt trup ?

Nu-ți sunt eu sortitul care
Să-ți dea darul cu fiori,
Nici ursitul fericirii
Care să-ți hrănească dorul
Primăverii inocente
Care-n mine crește iarnă.

Îmbrac iar haina tristeții
Cu narcisa-n butonieră
Și-mi iau zborul în uitare
Cu poverile de plumb,
Spre oceanul de durere
Unde-s ca o picătură
Înfiată de amurg.