Să rupem din aer aripile zmeului
și să-l lăsăm să intre-n pământ
ca pe un învins în lupta dreaptă.

Să nu-i dăm apă nici când moare de sete,
prea mult am fost exploatați de zmei
și niciodată n-au fost darnici
mai mult ne-au forțat să nu ne iubim.

Nu știu cum și-ar putea șterge păcatele
când nici nu le recunosc,
știu doar că există atâta neîncredere
încât nu pot ascunde ura care ne roade.

Ar fi spre binele tututor
voința de a face să se vindece treptat rănile
și să creem un orizont pentru fiecare.