vibrează în cărămizi zeii timizi
au gust de vânt și stropi de val din moarte
dar și răcoarea din merele coapte
zborul de fluturi din târâș de omizi

în portul cu ape verzi din cetate
se leagănă cambuzele din oglinzi
când se nasc zorii nu sunt așa de timizi
ca râsetele răvășite de noapte

nu mai revin nu mai aștept privirea
din ochiul spiralei cu-n capăt de lup
nu mai suport ca din proverbe aiurea

să contopesc virtuți contrarii în trup
festin de ritmuri urcă la cer pădurea
de-atâta povară și norii se rup