încearcă să înveți că viața refuză culoarea
în care stelele se izbesc în lumini să se arate
și prefăte că ești scârbit de această lume alterată
pe care ar putea s-o aprindă o măgălie de chibrit
bătrân trecut de prima tinerețe
ai colectat în lacrimi ani
și suferințe în destin
și ai spus că ai iubit cândva o fată
care se asemăna cu mama
și ai mai fi iubit și altădată
spălându-ți chipul trupul în emoție
și în energia ce animă ziua
în care iar bujorii au întinerit
încearcă să înveți că viața refuză bătrânețea
și ironiile amuzante ridicole a oamenilor
ce cred că sunt ei chiar niște sfinți
și atunci când le vei întindă inima
și o parte din bunătate
te vor privi holbați și umflați de răutate
batjocorindu-te în public
ca pe un ultim eretic de pe acest pământ
te va scuipa și ancheta potera
acuzându-te că induci holera
în temple sacre și în rit
prostituatele te vor pălmui șăgalnic
și nu vor recunoaște că au iubit
ușor ușor
tu chiar vei crede
că în tine totul a murit
și ai da o ultimă fărâmă de pâine
și cerul albastru ochilor l-ai împărți
doar universul păsările să-l creadă
că ai fost un om bun cu rost -
își zice bătrânul singur trist
când se apleca a câta oară
să-și vadă propriul acatist.
memoria se revărsa pe stradă
și recunoștea stingher
în cer și oameni
peregrinările păcatelor
înfășurate în simțuri și în în aripi
suspinul îl remarca în fumul de țigară
ce-i proiecta filmul tinereții
în care el iubise și a fost iubit
ca primul și ultimul (m)ucenic.