Am cioplit cu dalta pietrele lunii
la solstițiul de iarnă
când magii s-au pornit spre steaua orientului.

Nimeni n-a înțeles carminul flăcării vii
din focul sunetelor ce ard bucuria
în sufletul colindătorilor.

Am rămas în magicul cânturilor vechi
poemă de înspicare
în viața înălțată de gânduri deasupra
de tot ce înseamnă pământ.

Chemare de clopot răsună
în dimineți cu sărutul pe buze
și oamenii împrumută din cer
speranța unui univers de iubire.