azi am tot timpul să nu pun la suflet
sau măcar să nu mă ung cu toate alifiile
chiar în clipa asta a distincției
mă dezvălui întors pe toate părțile
nu văd foarte clar doar nuanțele
prin care dau în lături subtil,
ci și tentele lacome de roșu pe care le capăt

azi mă odihnesc doar alături de tine,
mă constat aproape imponderabil exact unde sunt
nici prea aproape, nici prea departe,
fără să mă preocupe apartenența
nu prea devreme, nu prea târziu,
suspendat într-o lipsă de interes pentru sincronizare

iar la tine mă uit ca la un tablou,
în timp ce te nuanțezi
mă uit în așa fel încât nu e nicio deosebire
între capodoperă și carte de colorat
sunt împărțit între toate și-mi dai fără rest
anticipez momentul în care îți vei descoperi chipul,
clipa în care te vei lumina la față simțindu-mă

azi doar urmez agale firul tău narativ,
degetele mele alunecă de-a lungul liniilor tale de fugă
iar toate astea doar cu un mic efort,
cu cea mai mare lipsă de încordare
între timp îmi văd de lumea mea pe lumea cealaltă
am timp să mă reazăm de câte un copac
sau să strâng bucuros aripa câte unei păsări

soarele răsfrânt nu pleacă nicăieri,
vântul întors adie a fără de sfârșit
e o zi aparte cum au mai fost și altele
dincolo de orice îndoială, e tot ce nu-mi rămâne
azi am tot timpul din lume,
e ca și cum sunt la locul meu de veci