Mi-e spiritul întins pe sol ca o pâlnie de volbură,
Imaculat, împânzit strâns s-acopăr vidul-scorbură,
Să mă împlânt adânc cum pir, să nu fiu scos ușor...
O buruiană, poate zisă, dar nu fac niciun rău, nu omor.

Oi fi mai aspru, că nu știu, țepos ca o urzică,
Un brusture cu palme mari, o pălămidă mică,
Pelin sătul de atât amar, înalt lumânărică
Să ajung mai sus... sau un ciulin, să înțep dacă mi-e frică.

Pot otrăvi ca rostopasta, dar sunt și leac de bine
Și puf de păpădie oi fi să zbor nacele fine,
Iarba țepoasă… tai și piele și spicu’ înfig săgeată,
Dar sunt și spin de trandafir și mac... Un tot... O ceată!
10.06.2014