sub straiele tale e un poem de amor
clipa devenirii femeie o ții încă între coapse
în odaia aceea nu-mi dai voie să intru
în rest trupul tău îmi dă demâncare dorinței
pe autostrada făpturii tale gonesc buzele mele,
mașinării de păcat
nici nu-mi mai amintesc
traseul palmei pe carne
știu că într-o noapte am dormit acasă la țâțele tale
toată noaptea aceea ți-am lins sudoarea
crescută pe mameloanele mai tari ca un chil de votcă

uneori stăteam alături privind cum crește tăcerea
abia șopteam pe grumazul unei clipe subțiri
nimicuri, evident
doar spre a lega cu sfori de vorbă
făptura mea de a ta,
să nu ne pierdem unul de altul
prin acești nămeți de visare

în anotimpuri de duminică ni se cocea în guri rugăciunea,
acea prăjitură de praf așternut pe salivă
lumânarea stingea apa tenebrei
gândurile noastre veneau la ospățul rațiunii de a crede
păsări de lumină vesteau noaptea
și iar dormeam acasă la țâțele tale,
în odaia pantalonilor mei viermele păcatului creștea
hrănit de proximitatea devenirii tale femeie,
într-o zi mă vei lăsa să intru cu alai acolo,
picătura de sânge va umple paharul răbdării