Ai erei noastre prizonieri cu Viața,
Luminii Morții i-arătăm doar fața.
Și dacă pe pămînt nu-i loc de criptă
Un ochi de sus se rupe din orbită.

La treierișul stelelor plebee
Mi-azvîrle ceasul pleava din Idee.
Și limbile adesea încurcate
Învie anticele postulate.

Desprinși din hău cu cheia unei taine
Vin înțelepții vechi în alte haine.
În neaua ce-a căzut din ieri pe azi,
Pe umeri le cresc puii unor brazi.

Cînd cumpăna de ape greu mă doare
Oare se nasc sub vatră noi izvoare?