Ca un abur


Sunt aburul de pe oglinda care
Ascunde trupul ce-ți expiră ceață
Mascând sub umbre mișcătoare
Rimelul proaspăt scurs pe față
Și palmă cea zbârcită-n cadă
Ori părul lung, sucit haotic
Oprind imagini să răzbată
Prin blurul reflectând hipnotic
Doar pete calde de culoare
Și care fac lipsit de sens
Să-ți vezi sumara înfățișare
Prin micii picuri de condens.
Pentru că sticla șlefuită
Se limitează și reflectă
Doar o femeie dezgolită
Ce poate fi ori nu... perfectă
Dar ascunzându-ți cu răceală
Căldura ce-n vapori mă schimbă,
Mă face nor de abureala
Și mă lipește de oglindă.
Presimt... că nu ți-e suficient
Tu-ți ceri avid reala față
Chiar de-i ascunsă eficient
N-o pot dosi intreaga viață
Când vrei de mine să alergi
Vei fi atât de îndrăzneață
Cu mâna dreapta să mă ștergi
Te vei machia... adio ceață!