Cântă la viori din lemn fulgerat
cu acordul muzelor pădurii
până la întruparea în faun.

De o vreme încornoratul stă și privește turmele
și în cântec de fluier tânguitor
își duce viața însemnând pe un băț
trecerile stelelor pe deasupra capului.

Din când în când întreabă;
în ce lume să se nască pentru totdeauna
să nu-i mai sece izvoarele minții
și să devină altcineva?
Nimeni nu răspunde.