miresme plouă din grădina naltă
albini de îngeri smulg din Cer polenul
și neasemuit e-n veci goblenul
oricât de măiestrită e-a ta daltă.

un Vis e feeriei egumenul
din clipa-n mănăstirea ce tresaltă
iar șoapta e divina ta unealtă
în lumea ta spre-a construi edenul.

și fără de cuvinte-mi vii în pernă
tristețea mea în haz să o prefaci,
nefericirea să-mi cobori în bernă.

și în lumină sfera mea îmbraci
acolo, în odaia din cavernă
mă strigi în taina liniștei și taci.