vara se sfârșește în cântec de harpe
arborii au obosit de-atâta freamăt
toamna se ivește în terne horoscoape
în codru de vise se stinge un geamăt.

rapsodia timpului ține cugetul treaz
în vii struguri mustesc cu dulce licoare
lumina nostalgică se-așează pe obraz
adânc în suflet vrea să se strecoare.

vântul îngenunchiază lângă crizanteme
să nu mai vuiască nebun ca o furtună
vestește ploaia blândă cu picături boeme
aprodul toamnei mele slove dragi adună.

mă umplu de emoții indiferent de vreme
iubiri freamătă la nunți cu raze în cunună.