la cinci ani mi-am dorit un mânz
văzusem eu la televizor
o prietenie minunată
alb negru
dintre un puști și un căluț

la șase ani am înțeles
că tata nu-mi va cumpăra niciodată
vreunul
iar căluțul meu a devenit inorog

apoi nu mi-am mai dorit nimic
înțelesesem cumva
care-i treaba cu lumea

un an am mai fost trist
dar mi-am șters toți caii verzi
am demolat chiar și pereții

la șapte ani m-am îndrăgostit
de cuvinte
convins măcar că nimeni
nu-mi va lua asta vreodată

de atunci le amestec
precum un jongler
să mă găsesc

cu cât mă apropii de renaștere
înțeleg
că nu sunt cuvintele mele
nici gândurile mele nu sunt
ci doar un inorog
din inima copilului meu