cănd frunzele cad sufletul mă doare
mi-au fremătat la geam povești sublime
nu vreau să se îngroape ore de încântare
doar arborii visării știu să mă anime.

sufăr când se dezbracă timpul de splendori
când florile se veștejesc și mor
când cocorii veseliei pleacă migratori
departe, căci toamna aduce nor după nor.

toamna aduce ceață, bruma care dezbină
poiene de vise le aruncă în moarte
fluturii pier ca orice zumzet de albină
se stinge frenezia vremea amărăciuni împarte.

pe cerul meu tomnatic zboară o columbină
s-a lipit de glie și nu pleacă departe.