De-aș tuna și-aș fulgera, zi de zi și ceas de ceas,
mi-este că ar degera sunetul în al tău glas.

Așa că prefer să tac, să las totul în balans,
până în al tău iatac ne vom prinde într-un dans.

Dacă-mi tună, n-o să plec; dacă fulger, tot rămân.
Doar n-oi fi așa zevzec tot mereu să te amân!

Clipa mea-i și clipa ta, repetată într-un vis.
Cum de aș putea uita că în mine te-ai deschis,

cântec domolit ușor în minunea unei seri,
când pe-al visului covor te purtam în mângâieri?

Dar tăcerea e prea grea, plumb topit în sânge cald.
Și ce frig! Parcă-i undrea în privirea de smarald!