pe nisip încalț
sandalele cuvintelor
pe nisip ridic
castelele de metafore

apoi cineva
cu indiferență și naivitate
dărâmă totul

în liniște o iau de la capăt
pentru că cineva a spus odată
demult
că drumul contează

cred că finalitatea este
o iluzie dureroasă

jocul
parcursul lui contează
- îmi spun eu

iar clovnul
îmi ciupește orgoliul
încercând să rupă frâiele cailor
de pe pajiștile gândirii limitate

nu-i așa, Victore, că ei, armăsarii,
sunt liberi oricum?

și gândurile la fel

prind frunzele toamna
apoi
în mâinile obosite mi le aștern
curcubeie ruginii
în amintirea seninului primăverii
și a culorilor promise
de Dumnezeu

vara nu îmi place. e prea cald,
prea uscat totul

noroc cu oazele din metafore
și mâinile care
prind fluturii albi dispăruți
pentru o vreme
în buzunarele copiilor

Anne Marie Bejliu, 1 octombrie 2017