Pe toarte orizontul atârnă ieri, azi;
pe ieri îl găsesc la apusul ce vine
și astăzi e-apoi-ul de-un mâine ce ține
cât pot să rămân înc-un verde de brazi.

Deci sunt mărginit, nu se vede ce-i peste,
că nu pentru tot e mereu reușită,
iar azi, ce-o fi mâine, e-o nouă ispită
în mersul la toartă să închege poveste.

E totuși un spațiu, se cheamă speranță
ce ține între toarte un pic de-orizont,
vândut o capcană, în fond doar un pont...
ce nu-l mai prizez... resemnat în vacanță.
05.08.2014