fâșii de întuneric ne îmbracă
sub stelele curând ce or s-apară
și licăr abisal o să ne doară
sub pasărea de plumb, de grai săracă.

iar clipele ce timpul înfășoară
ca o corolă-n noi să se desfacă,
să-l știm pe Mâine, fără nici un "dacă"...
deocamdată e tăcut și seară.

iar luna vine, străbătând imperii,
grămezi de soartă în apus de-a fi;
sărutul meu pe buze-ți voi jertfi
de-n duhul tău, femeie, să te sperii.

și tot privesc luminile cum curg
că nu e dimineață făr' amurg...