Un soldat ca o statuie stă în umbra lunii,
stelele îi fac din ochi de pe acoperișul clădirii
și noaptea vinovată răsuflă ușurată.

Tăcerea crispată așteaptă zorii,
oamenii ca într-un scenariu se pornesc pe srtrăzi,
orașul e un prieten aproape străin
nicio dragoste,
niciun gest tandru doar multă grabă.

O furie oarbă se încrucișază cu norocul,
de undeva de la fereastră
privesc luminile cum îmi trec pe sub ochi
și presimt semne de mai bine.