prin vămi de iarnă trec pe tine-atinge
privind în ochii mei să-ți fiu fereastră
în foaie-a te iubi, femeie-albastră
pe-afară când cu fluturi moi va ninge.

aripa lor, în frumuseți sihastră
ci doar în tine dulcele nu-l stinge
un dor de a ucide mă învinge
al tău suav de e-n a pernei glastră.

penița asfel e aceeași, dară
același e și adevăru-n lume
că treacă timp, aceiași oameni piară.

și-n văzul lor de toate știi anume
trăirea sfântă-n viață le stă-n ceară,
icoană în cerneala tristei glume.