la început a fost Cuvîntul și Cuvîntul era Copil
și Copilul ținea în palma stîngă Calea Lactee
cu nori de stele și crîng de comete...
crescînd, l-au momit potop de libelule vii
și pajiști cu fluturi , iar peștii și păsările erau cusuți
pe fusta plină de culori a mamei

plăpîndă era lumea și mare lumina care
îl urma pas cu pas în jocul spre ființare și stră-ființare
și palma lui creștea, dezvăluind, rupte din colnic de cer,
munții și rîurile, cîmpiile și mările
în zilele Facerii sale,
cît timp copilul mișca aerul cu palmele lui, rîzînd

și Bătrînul din ziua a șaptea-a e tot Copil
chiar dacă palma lui e mare cît tot pămîntul
ce-i scris, cu crăpături, în ea -
el abia își ține umbra firavă, proptită cu umerii
și în curînd ultima stea, străvezie parcă,
va luneca departe, din palma lui,
în cristelnița unui izvor