în miere de cuvinte, ce picură din rană,
o lebădă-i, lichidă și vie de tăcere;
parfum de tine-i iară în lanuri de zăcere
și dulce e aceasta în șoapta filigrană.

merindele muririi, divin a-i fi jelire
la pasărea tăcerii cu viclenie duc
să stea cuminți o clipă poeți în a lor lire
spre-a asculta cântarea ce-n moarte o seduc.

când se va face asta deja va fi demult,
nu fi atunci tumulturi, în zgomot piept pruncie;
va fi eternul morții la piept cânt adult,
ca pasăre se-nalță un cânt spre veșnicie...

acolo e cenușa de înviat și mută
o lebădă e vie-n tăcerea ei temută...