m-am întors la țară, stau de vorbă
cu părul mai bătrân decât tata,
el știe să îndure suferința mută
pe care n-o înțeleg nicicum,
deși mă locuiește de ani

n-a mai avut nimeni grijă de grădină,
e năpădită de buruieni uscate,
la vară n-o să mă mai văd dintre ele,
voi vorbi singur ascuns,
garantează durerea că voi fi tot aici

încă mă mai pot mira
de cât de puțin e între casă și grădină,
încă mi-e frică de cât de multe
s-au întâmplat în spațiul ăsta
cât o celulă larg deschisă

am reușit să iert câțiva oameni,
știu că vor veni alții la rând,
acum nu mai aștept multe,
doar să mă ierte și pe mine cineva,
poate părul atunci când îl voi tăia