Ce frumoasă e pacea!


Ce frumoasă e pacea!
Între noi și vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfățată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfințește culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu fața la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioși alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înțelepte,
Sfințite cu răbdare.

Ce frumos e visul sprinten, omenesc!
Purtător de bine, între munți și mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace și încântare,
Sub mănunchi de curcubee și vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare,
Sfințită de iubire.


22-02-2018