Dragostea s-a pierdut pe drumul întortocheat
ceva nu s-a legat de întâmplări,
la fiecare răscruce se mai detașa câte o așchie
până la capăt a mai rămas aproape scheletul gol
îmbrăcat în pielea zbârcită a înțelegerii.

Singurătatea nu mai putea urca,
s-a cuibărit la parterul voinței în tăcere
lumea-i nepăsătoare și zgomotoasă,
sufletul ca întotdeauna așteaptă
ghemuit în puținul ce mi-a mai rămas
într-un gând care nu mă mai iartă
și nu uit nimic din splendoarea
iubirii trecute peste zăgazurile plăcerii.

Apele repezi se duc, cele adânci rămân
dar ambele sunt periculoase
și solicită ofrande.