Totul dispare. Curând, îmi număr liniștea tăcută.
Și mă pierd printre pete de culoare
Printre strigăte surde de dor și-mi pare
Că privirea-mi e în sticlă bătută.

Mi-e totul permis și lanțul mă duce departe
S-adulmec zorile prin fereastra de fier
Vopsită pe dinafară în nuanțe de cer
Pe foaia mânjită de stele cu nume de carte.

E totul alene, un dans de olog
Și muzici răsună cântate-n neștire.
Cu alaiul mă duc, scârboasă mulțime,
Plină de vise murdare de glod.