Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin așteptare.

Intervalul în care mă mișc fără rost
îmi macină dorința, dar n-o risipește
mă aruncă în brațele necunoscutului
cu gheare ascuțite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admirație
există atât de multe aspirații
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, pasăre a universului
ți se poate așeza-n palmă
când îți dorești cu adevărat iubirea.

Dacă uiți să-i răspunzi pleacă,
nu se știe dacă se mai întoarce vreodată
dar înveți să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârșit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
și plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
și nu știi cum,
sau poate știi dar nu poți.