Nu voi fi unde trebuie
în sertarele-n care cauți
cu nume uitate.

Sunt pe nişte rafturi de cărți
unde mi se odihnesc poemele
în cuvinte șlefuite-n suflet
uitate și ele
cum statuile prin parcuri,

pecete rămasă pe umărul vremii.

Când îmi moi tocu-n călimară
cerneala amară și subțire
prinde coaje pe liniile spirale,
dospește cum aluatul în freamăt,
sedimentează mierea-n fagurii copți
zidește dulcele în straturi suprapuse

și-n tăcerea umbrei cântă viori.

Sângele albastru e împătimit
în canoanele cu suferințe înnoptate târziu
și rostogolite prin întuneric
până-n diminețile fără trup
închinate zilei.