Nu mai am foame de mâine.
Am cămara plină de patime.
Pereții lacomi de arta iubirii,
de frumos neoclasic și modern,
limitat de rame , tac
în fața volumelor înghesuite
pe rafturi cu vieți semnate.
Etica visează în dormitor
lecții despre puterea fricii.
Câteva icoane mă apără de răsărit
cu fața la apusul pervers.
O molie nu știe pentru ce să opteze:
covor, draperie, lumina becului.
Statuete de bronz adaugă spațiului
stiluri, simboluri și idei diferite.
Respir și clipesc să stârnesc
mișcarea atomilor de seară.
Sirena unei salvări rănește acalmia.
E târziu să mai gândesc de ce
nu mai am foame de mâine.