despre dialogurile închipuite
în care uitai să răspunzi
pueril concepeam replici
neverosimile în feminitatea lor

nici despre cum „era / a fost odată...”
n-o să pomenesc mai nimic
[preafrumoasa poveste dând un sens... numai al meu...]

și am corupt timpuri / programe / verdicte...
în balansoarul în care de-una-singură m-am trezit
duminicile trudeau să mascheze vidul
lipsa mâinii amputându-și solitudinile peste o alta

nici despre revederea târzie nimic nu vei ști
despre absența noastră din cuvinte
[cum „nostru” ajunge brusc cu totul altceva să însemne...]
despre poticnirea în gesturi / într-o dantelă de rochie
fără de scrupule desăvârșind bâiguielile...

vei avea dreptul la propriile percepții
deformate de grabă sau de aglomerație
de zidurile acestea ample crescute vii
din suflete amorțite

îmi vei da dreptul la propriul scenariu
efectul nestăvilitei imaginații bovarice...
voi ști că nu pe tine te-am găsit
că... eu... nu eram eu...

se vedeau 2 străini
unii care nu împărțiseră vreodată
un Cântec

de-aceea poate se lăbărța timpul
de-o parte și de alta a aerului ticsit
gânduri... privirea desființând cerul
penuria de sentimente a curții

o să ating o nuanță / poate maroul
coperții impersonalizate
pe cel al bomboanei insipide de ciocolată
n-o să știi că habar n-am avut să mă apăr

ai debarasat spațiul de toată artileria
de toate detaliile...
de mine...

n-o să-ți scriu despre...
o să te-nvăț cum se privește un om
prin început purificat de decembrie
fără metafore / fără de voaluri / fără ascunzișuri
numai el însuși / bunăoară la masa aceasta unde
ca pe ninsoare pașnică îmi aștern inima

duminica vine ușor
mult-prea-timpul nu lasă spații goale
nicio frică de luni:
astăzi nu doare
nici iubire
nu este.