Mă regăsesc în fiece piatră de pe drum...
Îmi retrăiesc trecutul în câte una chiar și acum...
Nu voi destinului traseul să i-l curm!
Deși, trage mereu din al meu suflet câte un fum...
Iar eu rămân tot timpul pe drum...mă mai odihnesc în câte un cătun...aș vrea atâtea vorbe acestuia să îi spun...dar simt că îmi va replica: Eu îți sunt stăpân și tot eu traseul ți-l impun!...
Nu am nimic drept povară...știu că sunt date de la Cel de Sus dojană...că trebuie să beau din a mea cană să mă vindec de a mea rană...aceea de a trăi pentru răscoală...nu ne e dată revolta!...cu altele trebuie să ne umplem noi tolba...
Am sufletul drept comoară dar nu mi-l voi expus lumii de afară...la mine, mereu, e primăvară!...căci totul a încetat de mult să doară...
Azi pentru mine nu-i ca ieri și nici ca mâine!...am dat naturii voie să nu se mai usuce...și astfel, eu însămi am primit dreptul cu slavă a face misteriosului univers cruce...azi, este doar un minut pe care îl ascult fără de tumult...care mă ajută să înțeleg de ce eu m-am născut...
Și anii trec și eu îi petrec...în vâltoarea lor nu mai voiesc a fi sterp!...
Avem cu toții o datorie!...să ne trăim viața cu măiestrie...fi-vor și compromisuri o mie!...dar restul să fie a sufletului plugărie!...
Să nu te oprești ca în urmă să privești!...ca să nu tulburi ceea ce nutrești să făurești...
Eu rămân, rămân pe drum și te invit și azi și mâine și oricum să îți creionezi amintiri în volumul postum...