numește-mă Cuvânt, să-ți fiu răcnire
ca-n vifore pe trup să-ți scriu poeme
și-n nașterea corolelor supreme
să te culeg drept floare de-odihnire.

mă vei iubi în brațe lungi cu vreme
și două Cruci vom fi-n Necontenire,
Lumina mult ne-ndeamnă spre menire
deși spinări de lut mai duc blesteme.

sărutul tău pe buze-abia îmi cade
că și devin țărână sub statui
și iar îți desenez în piept balade.

cu tine-n dor o taină străbătui
că visele ne sunt în acolade
și ochii de-a privi-n senin sătui.