În serile tale stelele rămân pe loc
pământul aburește oglinzile cerului,

iar nopțile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.

Târziu când se pornește cântecul dimineții,
păsări cu ciocul de smalț
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.

Aromele salcâmilor înfloriți
îmbată cărările ierbii de rouă
și nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.

Nestăpănită vibrație visează
luntrea care ne așteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimțite
printre plaurii plutitori ai iubirii.