Nu știu cum se nasc minunile,
dar oamenii cred în ele,
doresc să capăt încrederea necesară
în ceea ce înțeleg pe deplin.

Nu resping nimic din ce se poate întâmpla
rațiunea și emoția își dau rând,
fiecare celulă are o fantezie inepuizabilă
de a se reface și regăsi echilibrul.

Închid în trup un infinit mic,
fără prea multe explicații
de un timp nimic nu mi se pare imposibil,
e mult prea important să vrei desprinderea
din suferința închisă,
să cauți aripi de zbor prin fanta momentului.

Meditez în tăcere
și nu găsesc răspunsuri pe măsura așteptării,
împreună cu tine clipele curg,
dar nu la fel ca mai înainte
când respiram aerul
cu gura bolnavă de sărut.