Ce e ploaia
dacă nu drumul lung al lacrimilor noastre?
un drum ca un izvor termal
pornit din vatra ochilor până în palmă,
din palmă – jos, printre firele de iarbă,
apoi din lutul cu rădăcini spre soare și nori
și de peste creasta curcubeului îndărăt în cochilia inimii...
Cum e ploaia
dacă nu translucidă ca o coajă de suflet îndoliat
prin care vezi
urletul și deziluzia,
singurătatea și neputința?
Ce și cum e ploaia
dacă nu firescul vieții unui muritor?
(Dana Logigan)