În lume se deschide alba poartă
prin care trece lumea ca la moară,
și se agață de pământ o toartă
să-l ridice la cota necesară.

Te chinui fără a-ți afla ieșirea,
un fluture rămas într-o fereastră
ce nu-și găsește nicăieri iubirea
cu mângâierea florilor din glastră.

Liniștea pe care o vrei aproape
într-un ungher să îți rămân-o clipă,
la ruga lăsată, să te îngroape
un înger al iubirii sub aripă.

Și noaptea să îți fie lungă, blândă
c-o adiere țesută-n somnul lin,
să aprindă sub albia flămândă
lumini cu flacăra-n aer cristalin.