Această limbă dulce-n cuvinte
a unui om tăcut de felul lui,
întors de undeva de prin Vaslui
păstrează-n ea ce are în minte.

Trecutul îl ară și-l frământă,
reține ce-i necesar și-ncântă,
repetă ruga ce-o crede sfântă
și cu încredere se avântă.

ÃŽn echilibru pe puntea-n balans
trece peste hăul lumii în dans,
urâtul vieții și-l uită-n trecut,
face din cuvânt singurul său scut.