Gândurile mele -
ca nori -
strânse în plic,
le las moștenire
vântului - frate,
ca să mai plângă și el
după ochiul ascuns,
după cuvântul
care de azi
nu îmi mai e nume;

Și plec spre zări,
însetată să ajung iarăși la mine.
Zbor printre cuvinte
mai dulci și mai acre.
Eu sunt aici ca un cuvânt nou,

o literă din care sucul
se scurge fără să știe
de este sau nu
dulce.
Sunt un izvor
al pasului
către lumea
din mine,
către lumea
pierdută sub
pleoapele grele.