Întunericul s-a spânzurat într-o noapte ploioasă,
nu suporta umezeala sfârșitului de toamnă,
diminețile i se puneau pe inimă,
fuga s-a zbătut în el apoi a încetat
învinsă de lumină.

Ploile m-au primit în somnul profund cu vise
povestind în ritm monoton,
am păstrat din harul și dăruirea lor
semnele se regăsesc în piatra vremii
căzută din cer.

Ziua m-a înfășat în scutecele păcatului
și m-a lăsat să cresc la căldură mamei,
niciodată nu am fost părăsit
la ușile pierzaniei.