mi-am uitat toate cuvintele mari cu care deschideam porți pline de magie
prin care alergau idei zvelte cu trupuri pline de rimă și ritm
aici, acum, toamna, nici frunzele nu mai au răbdare
își fac de drum, pleacă hai-hui, bătând străzile
ziua de azi era dedicată marilor poeme
dar din lipsă de cuvinte
închid mai devreme
trandafirul îmi bate în geam cu ultima floare roșie
cred că s-a rănit și e plină de sânge
așteaptă zăpada și fereastra de mahon
dar zâna mea bună a pierdut adresa
pentru că n-am mai văzut-o de ceva vreme
știu că se întunecă devreme, mai ales dacă e înnorat
dar zânele bune nu pot dispare așa în noapte... ele sunt lumină
sau poate că nici nu mai văd...
chiar e noapte?