N-am să te reneg dulce făptură,
abajur al sufletului fără formă,
nimic nu-ţi cer înapoi.

O rugă în genunchi mă înalţă
deasupra de lumea ochiului,
îţi umplu clipele cu apele lui,
să văd cine pentru cine-i umbră
de o să-mi furi mereu nemişcarea
şi o să mă ridic precum zidul
în faţa anotimpurilor de gheaţă
cu voinţa bărbatului aşteptat.

Nimic nu va trece de extazul inimii
şi-ţi voi închide iubirea în trup,
stâncă ocolită de prădătorii ascunşi
într-o adâncă pădure ferită de privitori.

Săruturile dese cu fioruri îndelungi
cu buzele uscate de vânt,
dar mai adevărate decât lumina
îmi pun stăpânire pe toate păcatele
ÅŸi rup din mine tot cerul.