măiestria separă grâul sfânt de pleavă
cum separ și eu binele de rău
ce bine că în suflet nu e lavă
să-mi ardă comorile să le arunce-n hău.

e magic cum munții plămădesc curajul
murmure de izvoare înălțate-n ecou
cascade de cântec conjugând mirajul
cu falnicul Omu spirit de erou.

ce minunate-s cele patru anotimpuri
însoțite de lumini de la stele și lună
cu soarele iubirii care mângâie chipuri
cu razele speranței împletite-n cunună.

sunt soră cu glia din străvechi timpuri
divine povești ea poate să-mi spună.