la bunici

îngerul şi-a oprit strigarea
dobaşul tulbură seninătatea din boltă
bunica zâmbeşte în prag învârtind fusul timpului
mă strânge la piept topind o lacrimă în defileul unui rid
îi fi flamand, Gabrel
niciodată Gabriel
no hai şi spune-ne ce mai faci
aşa-i că amu şez mai mult
tu, adă jinarsu şi taie mămăliga
c-o venit copchilu nost’ să ne vadă
îi strigă bunicului
şi cuvintele curg

ca o cută nouă pe obraz mă duce vântul plecării

gandurile
peretii ce-i inchid
cu ochii mijiţi şi mâna streaşină

ei sunt biserica-n care
răstignit între arhangheli imi fac cruce
inimile lor
Dumnezeul meu pe pământ