Mormintele tăceau cu veche voce
și-n tot era o liniște lichidă
curgând pe lut inert, o stea să-nchidă
în zodie apusă-n șoapte-atroce.

E unic zbor, din timpului omidă
în trai, veninda clipă să invoce
a dărui din duhul ei precoce
pe-a noastre nări renaștere timidă.

Motanul ornic trage la măsele,
se-mpleticește vremea pe picior
repausul etern să-l mai înșele.

Da-i ceasul neursit vătămător
căci tatuăm lui Dumnezeu în piele
o raclă-n teatru fără de actor.