De-atâta post, mă paște-o nebunie,
se simte-n aer stratul de belele,
cocoare trec în șiruri paralele
duioase cum și tu... Anastasie.

Prevăz primejdii, zări de ceață grele,
ni-s prinse-n chingi porniri de veselie
și-mi pierd trecutu-n zona verzulie
din ochiul tău cât ceașca de cafele.

E-o liniște ce-o simț, așa de mare
încât în spăimântare mă-nconjur,
de ce va fi: flămândă-aglomerare

cum tot a fost, la fiștecare nur
al cărnii tale prea-fermecătoare
și eu, sătul... de stânga...-împrejur.