în camera mea sunt singurul suflet liber
singura conștiință ce nu trebuie să dea socoteală
despre lucrurile acestea
te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului
cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut
de puțin dureros
muncă, nu te iubesc

până în stradă sunetul nu s-a făcut trup
până la camera de gardă revolta și-a păstrat accentul
grav
din punctul de vedere al medicilor

am băut un amestec nepermis de comunitate
ceva ce mă ridica deasupra clădirilor protejate istoric
și-a legilor

până la tâmple albul neîntrerupt al sfințeniei își cumpărase
loc de popas pentru minciunile spuse în grabă
mi-am aranjat haina pentru când voi fi mare
privirea ce nu mai avea nimic nevinovat în intenție
plus
atracția spre lucrurile obscene

o să-mi vând patru versuri
nu de alta dar încă n-am învățat lecția umilinței și a lipsei de bani
care face lumea mai bună
precum risipa de pâine
aștept momentul când cineva cu mirare și tremur
va cere capul nopții pe tavă