Ochii ei flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.