Deseori bat desculţ la poarta gândurilor
şi-mi răspund singur din cauza frigului,
nu mă invită nimeni dar nici nu mă opreşte,
intru cu sufletul îndoit pe la colţuri
până-n odaia în care-mi priveghez amintirile,
scriu poema lacomă de aroma trupului tău.

Cuvintele se joacă, beaau amarul şi dulceaţa
şi se ascund în metafore.

Trec printr-o ambiguă formă de reflectare
a trăirilor ce nu pot urca ma mult
şi nimic transparent nu respiră lumină
ci ma mult răscumpără logosul.

Cu el pot merge mai departe,
pot depăşi asfinţitul care mă paşte
şi seara sub stelele căzute-n ispită
sparge oglinda în care plânge întunericul
lăsând la o parte durerea să moară.